Separated

Imagine

There are already five days since I opened this new Word document and began to write. The first word was “We” and I stopped writing. Here I am again drowning into my world of letters that are having love constantly…

We began it more than three months ago. As you remember it a was a cold February day. You was just out from a long lasting experience (you know what I mean), I was just doing the stuff all people do at the end of the day. I remember I was also nervous and mad on something (the truth is that I’m smiling now. How could I?). Chatting? Yes! That is what we were doing. I don’t want to talk about how shinny and perfect mornings were, how happy and glowing I was, because it was amazing and I thought this is maybe the feeling I’d like to relieve and relieve again. Again I stopped writing. Memories are fulfilling me from the bottom to the top – as you was all the time saying. Now here you are, now here I am, continuing this beginning of the story asunder.

Blog

Imagine

[Îmi tot veneau idei în ultima vreme să-mi creez și eu un blog, nu pentru că toată lumea face așa sau că e ceva în top în zilele noastre, dar pentru că mă apuca uneori o dorință arzătoare de a-mi exprima gîndurile, de a analiza lucrurile, de a pune la punct evenimente și de ce nu, de a critica orice și oricînd (consider asta o metodă bună de dezvoltare a personalității, apropo). Și culmea, că în scris mă simt cea mai liberă și dispusă în a-mi transpune fire de povești și amintiri din viața asta sau poate cea trecută cine știe poate și din cea viitoare, în cazurile cînd îmi revine darul de a vedea viitorul, dar pe care cred că l-am moștenit de la Aikaterine. Una dintre predecesoarele mele de origine greacă. Bine, părerile sunt împarțite în legătură cu etimologia numelor noastre care ar putea să vină de la numele grecesc Hekaterine – “una din două”, de la numele zeiței Hecate sau de la cuvîntul grecesc “aikia” – tortura. Deci, oricare din astea trei. Sau toate 3 deodată. Probabil are legătură cu evoluția și trecerea timpului prin epocile Antică, Medievală, Modernă și Contemporană. În care de fapt ne și aflăm, nu ezit să accentuez asta, în caz că o să citească vre-un suflet viu peste ani aceste cuvinte simple. Să știe că în Contemporană lumea vorbea în cuvinte simple. Și cum ziceam, cred că am avut nume diferit în fiecare din aceste perioade. Astăzi ajungîndu-se la Cătălina. Nume frumos, printre altele.]

Secrete din primul sertar

Image

Ieri mi-ai trasat pe retină rînduri. Rînduri de cuvinte delicioase venite în tandem cu sunetele scoase de corzile metalice ale pianului.  Clapele se topeau sub degetele tale asemeni  celor doua forțele primordiale și complementare ce compun universul și toate componentele acestuia. Mi-ai lăsat mîinile în tremor și inima în tahicardii după ce mi-ai spus că dragostea necondiționată se naște în nopțile cu Lună din iernile reci. De aici am înțeles că iarna ar putea fi anotimul meu preferat și din alte motive…

Îmi clocotesc în circumvoluțiuni gînduri despre cum ar fi fost și cum ar putea fi dacă ne-am fi dat întîlnire atunci cînd fulgii cad peste vîrfurile Alpilor. Acesta pentru noi ar fi probabil exilul etern al unui singur anotimp. Anume atunci aș vrea să am doar prezent, să uit că am trecut. Să las în fiecare zi aceeași energie să se manifeste cum are ea chef, să mă las condusă de ea, fiind ferm convinsă că locul de intersecție al tuturor rolurilor versatile ale acestei energii se află în ochii tăi.

Tu, Zenit al tuturor experiențelor contemplației estetice, tu, cel care mă alinți cu mirul simțurilor divine, lasă-mă să-ți ghidez căile spre Aleph-ul nostru  – punctul unde spațiul și timpul sunt mereu prezente și veșnice. 

Pe note pozitive de Alive&Awake

Imagine

Să faci ochii cuiva să licărească de fericire, să dăruiesti zîmbete oricînd, să nu dorești nimănui decît tot ce poate fi mai bun, să te bucuri împreună cu cel ce abia și-a realizat un vis, să îl susții pe cel ce stă la răscruce de drumuri sau să-i întinzi o mînă celui ce stă la margine de prăpastie. Să te menții pe poziții și să iți aperi punctul de vedere, să-i înveți pe alții ce poți tu să faci mai bine și să asculți pe cei ce îți sunt alături oricînd, să înveți din orice lucru simplu și de la prima vedere inutil, pentru că totul în jurul tău constă din detalii. Să te strădui să-ți dezvolți personalitatea și să o cultivi în copiii tăi. Să nu uiți. Să nu judeci. Să nu urăști. Să nu invidiezi. Pentru că anume aceste lucruri te schimbă inconștient și cel mai trist e că ceilalți văd asta. Nu ezita să întrebi orice vrei să afli, să spui orice gîndești, să ceri tot ce meriți, să chemi în ajutor. Exprimă-ți gîndurile și sentimentele, numai așa o să te simți liber. Creează-ți lumină în jur, oferă ajutor, ascultă, găndește liber, acționează, visează, crezi în ceva (mai mult decît obligatoriu), formează-ți propriile teorii, aplică, alege corect, trăiește cum dorești. Nu ezita niciodată să faci ce ți-ai dorit, fie chiar și dacă ți-a venit să lași o amprentă de cerneală pe frigider. Nu depinde de cineva, fii tu însuți! … e absolut infinită această enumerare de sfaturi sau semi-sfaturi sau whatever… însă sper că ați prins firul. So, keep on being ALIVE and AWAKE!

Declar 22-27 aprilie săptămîna ignoranței

Imagine

Declar 22-27 aprilie săptămîna ignoranței.

Asta pentru că timpul trece diferit și noi trecem cumva „paratimp”. Explicația? – Avem nevoie să fim singuri, să ne detasăm de lume pentru a putea realiza unele lucruri sau pentru a gîndi la rece. Prostii ! Sunt pretexte și fenomenul Placebo pe care cu toții il posedăm. În fiecare zi realizăm cîte ceva, în fiecare zi avem nevoie să medităm asupra ceva. Dacă e să o luăm de aici ne-ar trebui să fim mereu singuri. Dar nu suntem, căci nu putem supravețui în așa condiții. Și să nu mă contrazici pentru că știi că am dreptate.

 Where do we begin? Where do we end? Încerc să caut cîte un raspuns pentru fiecare dintre aceste întrebări și nu găsesc decît unul și același pentru ambele. Mai caut. Pînă la urmă ajung la aceeași lege universală a existenței: „Ne naștem spre a muri și murim spre a ne naște”. Și mai zic pe lîngă asta că ce nu trăim la timp nu trăim niciodată.

Despre oameni de spirit

field-girl-hair-photography-wind-Favim.com-415835

Am fost din totdeauna captivată cumva de oamnei. Cred că aș fi fost bună la sociologie și antropologie. Suntem și ne aflăm într-o continuă cursă a propriei evoluții. Mai mult decît atît, țin să vin mai nou cu ideea că ne zugrăvim într-un fel sau altul o imagine despre noi în dependență de oamenii pe care îi avem în jurul nostru. Astfel, ne creăm imaginea șablon pe care i-o redăm cumva fiecărei noi cunoștințe, fiecărui prieten în devenire. În felul acesta, tot acești oameni, își permit să-și formeze gînduri despre cum suntem sau cum am putea să fim în anumite situații, uneori luînd decizii în locul nostru sau impunîndu-ne niște gînduri ce nu ne aparțin. Azi mi-am învățat bine lecția. Și mă bucur că am pe cineva aproape care crede în cine sunt, care vede dincolo de oglindă, care știe că am puteri mai multe decît mi-am imaginat și care mă sprijină în toate începuturile.

Pe Anton l-am cunoscut acum șase luni. Un bărbat la prima vedere simplu, modest și liniștit. Mă intriga mereu cînd îl zăream prin sala de lectură, niciodată cu cărți originale, cu coperțile colorate care din prima îți vorbesc despre ce ar putea conține. Mereu se prezenta cu niște cărți-xerox, alb-negru cu zeci de notițe pe cîmpuri. Treceam intenționat pe lîngă masa lui de studii extrem de curioasă fiind ce studiază.

Aș putea cu ușurință să îmi dau titlul de maniac cînd se ajunge la a cunoaște oameni, lume nouă și a le ști ocupațiile, ideile, gîndurile. Aș avea destulă energie pentru asta mereu. Se întămplă că observ fețe de oameni care îmi par atît de simple de citit întrucît mi-e de ajuns să-i privesc trei minute, să le analizez mimica și gesturile și imediat să povestesc despre ei. Opus lor fiind oamenii plini de farmec și mister, pe care nu-i poți deschide așa ușor asemeni unui jurnal de reclame. Cînd privesc la ei mă inundă întrebările din fiecare colț al creierului și mi se trezește într-atît de mult dorința de a le găsi răspunsul încît niciodată persoana în cauză, fie chiar și peste un timp îndelungat, nu va rămîne „neexplorată” de către puterea rațiunii mele.

către bunul meu prieten Anton care și-a lăsat  bucăți din personalitate pe masa mea de scris.

Idei legate la ochi

Imagine

Pe lîngă grijile și speranțele de peste zi, noaptea ne refugiem în paturile noastre ca într-un cuib de maximă siguranță. Aici e liniște și gîndurile curg din alte colțuri sub cu totul alte forme pentru ca spre dimineață să-și recapete vechea lor înfățișare. Ne împletim ambii în îmbrățișări și refuzăm a ne spune ”noapte bună”. Pentru noi doi noaptea are să fie albă într-un melanj de parfumuri marine. Îmi permit să visez despre tine ca despre un soare în apus.

Nu am dat un titlu începutului…

Imagine

Mda, timp risipitor de oameni risipitori de timp…

  Și totul a fost mult prea palpabil. Trupurile noastre sfîrșeau aproape întotdeauna în aburi ca pamîntul bătrîn după o ploaie de vară. Sau cred că nu se sfîrșeau niciodată pentru că nici pînă acum nu am ajuns unul la capătul celuilalt.  Am șters din minte ceea ce încă nu am reușit să memoram, am micșorat în dimensiuni orice vis care putea deveni pe undeva realitate, am sfîrșit un început înainte ca acesta sa-și ia titlul de ÎNCEPUT.

  Ne orientăm în direcții diferte în fiecare dimineață. Ne întoarcem uneori cu gînduri inocente și  naive de a continua ceva. Ceva lipsa. Și ne stoarcem energii, arome de parfumuri, puteri, obligații pledînd într-un moment la automatism.

   Aș fi vrut ca uleiul absorbit de porii pielii încinsă în extazul dragostei trupești într-o zi lungă ca astazi, să difuzeze prin bariere de țesuturi zile si nopți, să-și extindă efectul  pentru a ne ansambla ca pe 2 piese perfect potrivite în componența necunoscutului viitor.

Astfel o abatere de la norme nu ar fi continuarea a ceea ce nu am început, ci renunțarea la ceea ce încă nu ni s-a pus la dispoziție

Mi-e frică

Imagine

Întîlnesc oameni în care găsesc un luciu al inteligenței acumulate prin muncă silnică, dorință și pură experiență. În asemenea momente îi sorb din priviri ca pe o ultimă picătură de suc ramas pe fundul paharului. Le repet în gînd fiecare cuvînt rostit de parcă asta mi-ar oferi cu desăvîrșire părți din lumea lor. Aș spune că-i consum prin admirații chiar, îi metahirisesc într-un sens bun al cuvîntului. Aș putea să epuizez cu ei diverse subiecte și să nu mă satur ai asculta. Rămîn mai mereu cu impresii și energii pozitive. Des ajung la idei că confortul stabilit între noi spune ceva și despre mine. Dar mi-e frică. Și unii știu de ce. Probabil pentru că se simt la fel sau pur și simplu că pot citi printre rînduri.

Mă leg aproape involuntar de el.