Lui Robert în cea mai bună zi

Imagine

Și pentru că astăzi e cea mai bună zi pentru cea mai bună zi, pentru că e a ta, pentru că-i cea mai bună și pentru că după cum spuneai anume de ziua ta îți reamintește detaliat cum ar trebui de fapt să te simți, să privești și să respiri în toate celelalte zile ale anului, eu îmi amintesc nu știu cum de una din cele mai bune zile ale mele. Cînd am început să te iubesc cu ochii – citindu-te de fiecare dată, apoi cu urechile – cînd te-am auzit prima oară, apoi cu gîndul – cînd îmi domini nopțile și nu pot să adorm, cu speranța – stăruind clipa primei noastre întîlniri, și acum cu sufletul – cînd fiecare milimetru din mine tresare numai gîndindu-mă la tine sau de fiecare dată cînd îți aud prin mulțime numele. Îmi ești scump și drag de mult. Îmi ești special și unic, de mult. Îmi ești prieten și chiar mai mult decît atît! Îmi ești cel spre care mă îndrept cu toată ființa cînd radiez de fericire și ard de nerăbdare să ți-o împart, cînd sunt confuză și nu mai știu încotro să o iau, cînd mi-e greu, cînd cad. Revin atunci în brațele-ți calde, îmi încolăcesc mîinile în jurul gîtului tău și aștept. Ca prin minune în citeva clipe mă simt ca acasă. E cald, e bine, e confortabil și sunt în siguranță.  Tu ești Robert al meu și-ți mulțumesc pentru asta.

Să știi că nu ești unicul norocos! Eu sunt la fel de norocoasă ca tine, ba mai mult! Orice dialog dintre noi pentru mine e o lecție, e ceva nou de învățat. Deci, pe lîngă faptul că sunt onorată să te cunosc, mai și deprind cîte ceva, maestre!

Tu mi-ai arătat cum ar trebui să fie o femeie puternică și independentă, mai mult decît atît, mi-ai băgat în cap ideea că eu sunt așa sau cel puțin voi fi așa. Asta ma ajutat mult să mă dezvolt ca personalitate în ultimii ani și să fiu încrezută în forțele proprii. Și toate doar pentru că tu poți să dărui oamenilor prin cuvinte ceea ce alții nu pot nici prin fapte. Tu poți să dai startul sentimentelor să curgă printre cuvintele pe care le rostești și să semeni frumosul chiar și atunci cînd taci. Ai o aură pe care o simt de la sute de kilometric distanță. Și în ciuda faptului că nu pot să-ți fiu azi alături, să te strîng în brațe și să-ți spun live și în premieră aceste cuvinte, nu-mi rămîne decît să-mi fac planuri pentru viitorul zece mai și să-ți doresc din tot sufletul să-ți atingi orice scop propus, să continui să faci tot ce te face fericit și să nu cedezi niciodată greutăților. Și da, să nu uiți că eu sunt aici mereu descoperind în tine maestrul și bărbatul pe care oricare femeie și-l dorește alături.

Știu că cuvintele astea simple și stîngace sunt cu mult dincolo de limitele decenței și admisibilului, dar cert e că-s spuse din suflet. Iar în acest moment nu-mi pasă dacă-s spuse la telefon, postate pe facebook, scrise undeva și lăsate acolo necitite, postate pe acest blog modest și out-of-date, important e să ajungă la tine, să readea măcar jumătate din respectul și dragostea pe care ți-o port și să-ți aducă aminte că azi e cea mai bună zi și e a ta!

La Mulți Ani, dragă Robert!

2 thoughts on “Lui Robert în cea mai bună zi

Leave a reply to Road Cancel reply