O bătălie pe care fiecare o interpretează în felul său

Imagine

Continui să edific… Vrei să știi cît timp îmi ia asta zilnic? Vrei să cunoști de ce o fac? Vrei să înțelegi de ce-ți repetam de nenumărate ori că noi încă de la început am renunțat la ceea ce nu ni s-a pus la dispoziție, defapt? Bine, atunci lasă-mă să-ți zic că nu toți cei cu care te lupți îți sunt inamici, așa cum nu toți cei care te ajută îți sunt prieteni.

Cînd am conștientizat că viața e o luptă, o bătălie pe care fiecare o interprează în felul său, am mers împreună cu turma mai bine de trei ani. Apoi m-am oprit și-am început să sap. Am început să caut. Am început să sculptez, să confer ideilor contur, să plasez unele personalități în rame, să dau priorități, să-mi formez vise, să-i construiesc un adăpost celui care va trăi cu mine mai apoi, să fac așa încît să-mi placă și mie ce fac, să cred că drumul pe care merg nu e greșit iar punctul meu de origine urmează să se definească mai apoi printr-o valoare numerică care a avut direcție și sens. Toate astea au de partea cealaltă un grad uniform iradiat de rațiune. Nu sunt cumva o adeptă a Talmudului, nu, dar analizînd lucrurile scolastic și conferindule acestora o doză anumită de pedanță am înțeles defapt că nu toți cei cu care interferăm zilnic sunt potențiali prieteni ,și invers, precum și nu toți cei cu care luptăm ne sunt dușmani. Prefer să-ți aduc un mic exemplu nu înainte de a-ți așeza ușurel degetul arătător pe buzele-ți miezoase. Mi-a zis cineva odată că sunt falsă, că în spatele zîmbetului meu și voinței mele nespuse de a ajuta, înțelege, îngriji și exista alături, lucrurile se văd defapt ca în oglindă. M-am gîndit din prima că ar putea fi adevărat și-am continuat să sap, însă de data asta în mai multe direcții. Apoi mi-am dat seamă că omul dat lupta cu mine, vedea în mine un beligerant. E păcat să afli că cineva vede în tine un latent adversar, și tot odată e savuros acest fapt. Pentru că un concurent prinde a fi concurent numai și numai dacă acesta este unul redutabil. Pe de altă parte, am întîlnit oameni care-ți ung blîndețe și amabilitate pe pîine și ți-o servesc la dejun, care-ți cîntă în strune pînă cînd astea sună frumos. Ce se aleg mai apoi cu ei sunt doar faptele lor reprobabile și asentimentul nostru blamabil.

În ciuda faptului că astea încă se mai întîmplă dar totodată și datorită acestui fapt, eu, continui să edific!

Advertisements

2 thoughts on “O bătălie pe care fiecare o interpretează în felul său

  1. Este de preferat animozitatea inteligentă a inamicilor, căci monotonia senină ascunde cele mai aprige furtuni. Iar progresul se realizează optim atunci când este determinat de competiţie, nu de aprobarea unanimă.
    Nouă nu ne trebuie toate lucrurile pe care ni le dorim, dar absenţa lor constituie imposibilitatea de a ne continua călătoria prin viaţă. Atunci ar fi bine să ne oprim şi să căutăm nu motive, nici răspunsuri, ci întrebările care să ne ambiţioneze să continuăm pentru a le oferi răspunsuri şi motive, argumente. În fond, viaţa nu înseamnă a trăi pentru a-ţi continua existenţa, ci a trăi pentru a lăsa ceva în urma existenţei tale.

    Like

  2. Cum a zis un sfînt numele cărui din păcate eu nu mi-l amintesc “Să fii iubit de toți e imposibil, însă trebuie să tindem ca noi să iubim pe toți”, totdeauna vor fi persoane care nu ne apreciază trudele și fiind plini de invidie sau oarecare neputință depun efort să ne înnegrească, însă noi nu trebuie să-i vedem ca pe inamici, ci ca sursă de putere și motiv de a continua ceea ce am început, pentru că adevărata bătalie e cu noi înșine, război cu viziunile noastre, cu gîndurile, dorințele, așteptările. Acei potențiali inamici nu sunt altceva decît o proiecție a schimbărilor noastre sufletești…..Nu te deranja de cei ce nu te văd pe tine din interior și judecă greșit, ei sunt nimic față de puterea gîndului ce zace în noi, pretutindeni schimbător și adevăratul inamic….nu permite lui să te doboare, să te ducă în deznădejde, nu cumva să-ti zică că ai facut ceva greșit, nu-i permite să te sustragă de la ideiile pentru care atîta ai luptat….fii puternică, răbdătoare, curajoasă și continuă bătalia mai departe…..continuă să edifici

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s