Blog

Imagine

[Îmi tot veneau idei în ultima vreme să-mi creez și eu un blog, nu pentru că toată lumea face așa sau că e ceva în top în zilele noastre, dar pentru că mă apuca uneori o dorință arzătoare de a-mi exprima gîndurile, de a analiza lucrurile, de a pune la punct evenimente și de ce nu, de a critica orice și oricînd (consider asta o metodă bună de dezvoltare a personalității, apropo). Și culmea, că în scris mă simt cea mai liberă și dispusă în a-mi transpune fire de povești și amintiri din viața asta sau poate cea trecută cine știe poate și din cea viitoare, în cazurile cînd îmi revine darul de a vedea viitorul, dar pe care cred că l-am moștenit de la Aikaterine. Una dintre predecesoarele mele de origine greacă. Bine, părerile sunt împarțite în legătură cu etimologia numelor noastre care ar putea să vină de la numele grecesc Hekaterine – “una din două”, de la numele zeiței Hecate sau de la cuvîntul grecesc “aikia” – tortura. Deci, oricare din astea trei. Sau toate 3 deodată. Probabil are legătură cu evoluția și trecerea timpului prin epocile Antică, Medievală, Modernă și Contemporană. În care de fapt ne și aflăm, nu ezit să accentuez asta, în caz că o să citească vre-un suflet viu peste ani aceste cuvinte simple. Să știe că în Contemporană lumea vorbea în cuvinte simple. Și cum ziceam, cred că am avut nume diferit în fiecare din aceste perioade. Astăzi ajungîndu-se la Cătălina. Nume frumos, printre altele.]

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s