Cîtă dragoste încape într-o telegramă

27215-Couple-Kissing-Drawing

Te-ai gîndit vreodată, Robert, cîtă dragoste încape într-o telegramă?

Păi uite eu, dacă ar fi să-ți trimit toată dragostea mea într-o așa comunicare scurtă, jur că aș intra în panică. N-aș mai ști atunci care cuvinte să aleg așa încît citindul-le, tu să înțelegi de fapt că dincolo de ele tremură afecțiunea născută din străfundul sufletului meu de paparudă. Poate aș scrie că mi-e dor, că te iubesc, că te aștept acasă, sau poate aș scrie ”Așteaptă-mă. Vin în brațele tale.”.
Cum aș putea oare să-ți trimit o teledragoste? Am o droaie de idei însă nici una nu încape într-o telegramă. De-aș putea să-ți scriu acolo bucăți din mine, să-ți trimit cu toată încrederea dermatoglifele buzelor mele fiind ferm convinsă că tu știi ce să faci cu ele. Iar dacă mi-ar mai rămîne spațiu, ți-aș mai nota frumos pe-un colț, albastrul irisului pe care tu atît de mult îl adori. Aș mai vrea de asemeni să-ți dactilografiez pe acel petec de hîrtie, zîmbetul unei dimineți în care eu atît de ingenuu și natural îți miros cămașa.
Și totuși cîtă dragoste încape într-o telegramă? Zic eu că multă, probabil nu toată, însă multă. Norocul meu, că de cînd te iubesc pe tine, Robert, pot să pun toată dragostea într-un singur cuvînt. Am învățat asta de fiecare dată cînd reveneam în brațele tale. Atunci eu mă întorceam defapt Acasă. Iar dacă ar fi să-ți trimit totuși o telegramă, ți-aș scrie în ea un sigur cuvînt. Unicul care se înțelege de la sine și în care eu mi-am dăruit toată ființa. Unicul în care totul nu înseamnă defapt nimic, dacă nu ești tu. E acel cuvînt în care tu și eu ne-am proiectat visele și cărora inevitabil le vom da tot felul de metamorfoze. Pentru că în acel singur cuvînt am să caut mereu să-ți gătesc dragoste și grijă în fiecare dimineță, să-ți port cu tandrețe mirosul la orice ținută și să-mi tatuez fiecare atingere a degetelor tale pe corpul meu. Iar pînă la urmă, acela ar fi locul unde tu, într-un fel cu totul lăuntric, mă săruți apăsat și îmi șoptești că sunt femeia ta.

Te-ai gîndit vreodată, Robert, cîtă dragoste încape într-o telegramă?

Păi uite eu, dacă ar fi să-ți trimit toată dragostea mea într-o așa comunicare scurtă, aș pune-o pe toată într-un singur cuvînt. Acasă.

Despre ce își vorbesc îndăgostiții dimineața

5ec20444fb7fa6db2f6716e71420f650

mi-ar trebui o mie de nopți

și alte mii de dimineți, dar nici intr-un caz zile,

să-mi scurg picătură cu picătură

dragostea

mi-ar ajunge însă podul palmei tale

drept loc potrivit să-ți cuprind buzele,

si apoi

să mă cuibăresc într-un infinit

incontestabil de cuvinte

născute din gura ta.

aș alege zorii, dar nici într-un caz apusul,

pentru a ne destăinui în taină

cum ne-am iubit și-n celelalte vieți

și-aș mai vrea să ne trasăm linii de cuvinte peste coaste

așa îndrăgostiți cum sîntem,

despre cum ne-am legat aproape involuntar spiritele

tot dimineața.

am epuiza atunci dialoguri nemuritoare

dintre două perechi de ochi și o singură privire

despre cum degetele noastre s-au întîlnit prima dată,

despre cum, tot ele, se vor împleti în toate felurile

de acum în colo.

ne-am șopti oceane de jurăminte,

în care eu să fiu a ta,

în care tu să fii al meu

cum am mai făcut, de altfel

și în alte dimineți,

dar nici într-un caz zile.

căci zilele-s sculptate de mii de alte vieți

ce se ciocnesc haotic, în cerc și-n semicerc

servindu-și una alteia motive de izbîndă.

dar numai diminețile, sunt parcă construite

din sute de catarge și ambarcații de pînze

printre care îndrăgostiții

cu rîvnă își vorbesc

un Bună dimineața, și-un simplu te iubesc.

Primăvara păsările lucrează la radio

19971ce23530c6d2a8cc77a026140bc1

De acum cîțiva ani, primăvara a devenit mai specială decît a fost. Iar eu intrasem deja în pielea ei cînd ți-am zis că vreau să fac cu tine ce face primăvara cu cireșii. Mi-a luat timp, întradevăr, să înțeleg că nu există reacții de substituție sau reducere a emoțiilor pe care le primeam de fiecare dată cînd mă primblam printre cuvintele tale. Iar poștasul alesese drumul cel mai lung pentru a ajunge la tine cu scrisoarea. Apoi a venit revoluția. Adusese cu ea tot ce acum ne mai sapă cîteodată. La schimb însă ne-a întins un pod pe care, din fericire, l-am parcurs amîndoi de mînă.

”Eu sunt tu”, mi-ai zis, și imediat am găsit în dulap o mie de tablouri cu mare și valuri care șterg orice urmă pe nisip. ”Eu sunt tu?”, te-am întrebat, și am găsit o mie de oameni care zgîrîie nisipul.

Am trecut zilele trecute de răscrucea unde indicatoarele erau mai multe decît drumurile. Am ales să mergem amîndoi, tot de mînă, spre destinația noastră. Ne-am înțeles dincolo de cuvinte că urmează să decorăm livingul în alb și să ne punem geamuri mari și transparente pînă și pentru cele mai digerate raze de soare. Mai pricepusem din priviri că ne aflăm în punctul unde dragostea și-a construit templu peste intimitate și că de acum în colo pașii depind de două perechi de picioare. Îndeplinindu-ne rolul de iubiți la participiu, am renunțat la somnambulism și prejudecăți.

Cînd am scris paragraful despre dragostea noastră, nu doar l-am scris. Topisem atunci cuvintele în plumb și l-am aruncat în mare, așa încît nimeni să nu-i dea de urmă. Doar tu și eu îi știm conținutul.

Azi dimineață păsările cîntau pentru noi. Le-am zis să se angajeze la un post de radio. Așa o să le auzi și tu, și mii de alți îndrăgostiti din primăvara asta pentru care păsările cîntă dimineața.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vîntului. De data asta fără replici.

field-girl-hair-photography-wind-Favim.com-415835

Îți vorbesc ție pentru că știu că oriunde nu te-ai afla tu mă asculți. Cuvintele mele ajung la tine ca ecouri. Se lovesc de valuri, de oameni, de munți asemeni unor pahare sparte și cîteodată se mai întorc înapoi, la mine, aducînd nimic. Îți povestesc ție, cel care de nenumărate ori mi-ai împletit și despletit gînduri, mi-ai fluturat printre flori părul. Cel care de veacuri încă hoinar își poartă vesta peste lume. Doar că azi e altfel. Azi nu mai aștept nici un răspuns. Azi lasă-mă să-ți povestesc. Și să nu-mi legi cuvintele cu lanțuri, ci să le lași să plutească, ba chiar să fugă ca prizonierii evadați și apoi de-ai vrea, să le arunci în mare. Îți povestesc despre El.

EL încă nu cunoște ce înseamnă pentru mine să îi adorm în brațe, dar știe cu siguranță cum să-mi aducă soarele pe buze. EL poate să-mi ghicească în iris albastrul cerului și mai poate să îmi învelească trupul în cuvinte. Cuvintele lui mi-au fost din totdeauna scut.

El știe de ce pielea mea arde cînd mă atinge, și de ce tresar ori de cîte ori își primblă îndrăzneț buzele pe trupul meu. În gîndu-mi mulțumesc neîncetat vieții, probabil, că mi-a depășit granițele așteptărilor iar în schimb mi l-a dăruit pe El.

Mă definește. El face lucrurilor loc să se întîmple, iar eu pot să enumăr cu sufletul la gură ce sunt și ce pot fi numai respirînd cu El și prin El, și nu ce nu aș fi fără El. E complicat, știu. Dar tot ce vroiam să zic e că dincolo de toate nimicurile ce s-ar întîmpla în viața mea fără El, mi-e mai leste să ți le înșir pe cele ce se întîmplă datorită lui.

Îl iubesc și cu asta prefer să-mi hrănesc fiara din mine. Îl iubesc și-l simt mai organic decît îmi simt propria carne. Leg cumva liniile din palmele noastre în simbolul infinitului.

Se-ntînmplă dimineți și nopți între noi cînd ne suprapunem cu tot ce suntem. Poate că nu ți-am spus niciodată, dar crizele mele de absență sunt umplute de fapt cu pașii lui, cu gesturile lui, cu privirile lui. Încă se mai întîmplă zile cînd mă sincronizez cu lumea lui, cu El. Așa am învățat să-l iubesc prin tot ce este.

Am ajuns să-l iubesc pînă n-am știut să localizez prezentul. Am început să-l iubesc atît încît acum eu dorm în El.

 

Paragraf despre dragostea noastră

couple-happy-hot-kiss-Favim.com-1567364

…Ar fi trebuit să mai citesc cărți, să mai răsfoiesc ziare, să te mai las să răsufli tot prin porii mei, desigur. Și ar fi trebuit să te mai las totuși să mai citești cărți, să mai scrii cărți deopotrivă, și de asemeni să mai citești ziare. Iar de te-aș mai lăsa să faci aceste toate, atunci tot împreună aș vrea să le facem. Și n-ar strica, desigur, să mai aruncăm cu priviri și atingeri tandre unul în celălalt, măcar din cînd în cînd, din cinci în cinci minute, zic. Și toate astea pentru că nici eu (cu toate că eram sigură că pot), nu-mi imaginez ce poate face dragostea din om. Știu din cărți că dragostea, pe cît de grandios te înalță, pe atît de molcom te omoară. Insă o să continui să îți vorbesc despre dragostea noastră care nu le face nici pe una, nici pe alta. A noastră are stil, e arogantă și orgolioasă însă în același timp atît de modestă și pudică. Nu poți să-ți dai seama ce o să ne facă peste un minut, peste două. Are secretul ei și asta o face irezistibilă. Și ce-mi place mai mult la ea, iubitule, este că e atît de năbădăioasă și plină de umor, încît îmi dă bătăi de cap. Și numai din cauza ei te iubesc atît de mult și tot din cauza ei mi-s gîndurile la tine chiar de te afli la doi centimetri distanță. O dragostea de asta mi-am dorit din totdeauna și mă simt norocoasă pentru că am găsit-o la tine.

Bibliotecă de amintiri proiectate pe rafturi de iris

tumblr_mv0hwg34rF1rjm4bio1_500

Îmi așez cu grijă degetele pe clapele sufeltului tău, și cu cea mai frumoasă dibăcie le amestec cu alb și negru. Cu alb și negru. Pentru că sufletul tău, atît de drag mie, îl văd ca pe un pian ce are să respire veșnic în ritmul pașilor mei. Și nu m-aș opri niciodată din mers ca nu cumva pianul meu să înceteze a scoate sunete armonioase de alb și negru. Te văd în raze orbitoare de soare cu rouă cum cobori din munții tăi de dafin și-ți strecori plin de pudoare ochii în ochii mei. Așa te văd, iubitule. Cu o acuitate vizuală și auditivă de care nu știam că sunt înzestrată. Eu simt și sunt sigură că și tu simți cum din noi se înalță insistent vapori de drăgosteală. Căci felul cum îmi săruți tu privirile și îmi mîngîi vocea, dragoste, duce la împlinirea tuturor aspirațiilor spiritului și trupului meu plin de vlagă.

Din biblioteca noastră mică de amintiri proiectate pe iris, nu o singură dată am citit și recitit cărți, am scris și rescris cărți, ba chiar am copertat cărți ale căror file le vom atașa una cîte una în intervalele dintre răsărituri.

N-am încetat niciodată să cred că dragostea noastră ar fi fost alta dacă ne-am fi întîlnit mai devreme sau dacă asta s-ar fi întîmplat mai tîrziu, sau dacă nu s-ar fi întîmplat, și alte feluri de ”dacă”, însă ce am încetat să cred e că dragostea noastră nu e o oarecare dragoste. Am alfat deci, că ea vorbește altă limbă și gesticulează altfel decît celelalte. Iar ea, dragostea noatră, e nebună. Și nu pentru că adoră să scrie versuri albe pe nisipurile de pe litoral, ci pentru că nu știe limite. Nebuna asta, Robert, nu știe de margini, nu. Tot ce știe ea e să sară din sufletul meu în al tău și invers, să ne lege cu săruturi, să ne facă să înnebunim la rîndul nostru. Asta ador eu la dragostea noastră.

Îți vorbesc despre dragoste ca despre un liman de vise

black-and-white-boy-couple-girl-favim-com-2088666

Îți vorbesc despre dragoste

Ca despre un liman de vise

Cînd îmi sculptezi privirile în lemn

Iar în păr îmi împletești abise

Îți vorbesc despre dragoste

Ca despre lună și stele

Cînd îmi scalzi cu roua dimineții infinitele himere

Iar în umbrele trupului îmi ascuzi…

Tăcere.

Îți vorbescdespre dragoste

Ca despre ape

Cînd îmi dezlegi genunchii

Și-mi trasezi pe trup șoapte

Îți vorbesc despre dragoste

Ca despre tine

Cînd în șiruri de dorințe

Te ascunzi în mine

Îți vorbesc despre dragoste

Ca despre noi

Cînd prin lume, prin univers

Subînțeleg doar doi.

Cînd mi-e sufletul vîrf de peniță

tumblr_me9k19xZ2Y1r8ebj7o1_500

Încă îmi caut cuvintele prin sertarele de argint ale dragostei. Mi-s zilele lipsă în calendar, iar din timp nu s-a ales decît un pumn de nisip într-o clepsidră. Am încercat să-ți zic adeneaori că lipsa ta e deopotrivă cu unda de șoc a unei arme nucleare, iar dorul ce ți-l port mi-e sentință citită zilnic pînă în clipa cînd o să te întîlnesc din nou. Vreau să știi, iubite, că am să caut mereu să-ți gătesc dragoste și grijă în fiecare dimineță, am să-ți port cu tandrețe mirosul la orice ținută, o să-mi tatuez fiecare atingere a degetelor tale pe corpul meu, o să te respir pînă în cele mai înfundate colțuri ale alveolelor mele, atît de dornice de tine. Te iubesc atît de mult, Robert, încît nici zece vieți nu mi-ar fi de-ajuns să îți arăt că de fapt dragostea dintre noi cuprinde mai mult decît pot vedea ochii, mai mult decăt poate atinge mîna, mai mult decît conștiința nostră poate cuceri. Și nu știu dacă ți-am zis vreodată, iubite, dar m-am îndrăgostit ca o copilă de tine cînd pentru prima dată ți-am citit în ochi dragostea pe care o poate concepe vreodată un bărbat pentru o femeie. Și n-am să uit nicicînd, nu, cum îmi trezești simțurile cele mai pudice în fiecare dimineață, cum mă săruți apăsat și îmi șoptești că sunt femeia ta.

În tine, Robert, am găsit bărbatul pe care îmi doresc să-l țin de mînă, pe-a cărui piept vreau să adorm, în a cărui brațe vreau să mă abandonez, cu ale cărui săruturi vreau să mă hrănesc și a cărui nume vreau să-l port.

Ești țesutul viu al creativității mele interioare. Ești pînă la ultima respirație, cel ce-mi inundă gîndurile. Iar înainte de a-ți lăsa drept amintiri părți din mine, vreau să știi că tu îmi împrospătezi diminețile cu zîmbetul tău, îmi crești flori la fereastră, îmi înflorești privirile mele albastre, mă parfumezi cu arome de coji de portocală, mă faci să fiu femeia ta, iar eu abia aștept să-ți colorez iernile, să te sorb ca pe-un elixir, să mă sclad cu tine, să-mi mîngîi gîndurile și răsuflarea cu tine, să îmi adormi în bațe și să știu că lumea asta constă din noi.

Asemeni unui zmeu de hîrtie mă porți

6c2a811b9282d99eb0f146355d0db73a

Încă pe vremea cînd gîndul îmi era vîntul, iar sufletul o insulă virgină și nu știam arhitectura scrisului, am dus cu sine presimțămîntul că undeva în lume este un cîmp nemărginit de maci. Și-am purtat în pumn mereu dorința de-a alerga cu soarele în păr și cu dragostea în piept prin acest cîmp închipuit.

Acum, cînd am aflat structura, nu neapărat armonioasă a unei vieți de om, cînd m-am legat și dezlegat la ochi cu pudoare de fiecare data cînd te iubeam, cînd te-am lăsat și așteptat totodată să pășești în viața mea, dragoste, țin să-ți mărturisesc un lucru: Tu ești cel care asemeni unui zmeu de hîrtie mă poartă pe cîmpuri nemărginite de maci roșii. Mă ții strîns de mînă și îmi iubești bucățică cu bucățică ființa. Și numai din cauza ta, dragoste, se-ntîmplă veri și primăveri în viața mea, și tot din cauza ta, dragoste, mi-s privirile mai albastre, zîmbetul mai viu și fericirea mai multă. Vreau să știi că timpul uită să se scurgă, iar Pămîntul renunță să se mai rotească cînd brațele noastre se încurcă între ele iar trupurile își fac schimb de mirosuri. Și toate acestea pentru a stoca dragostea noastră ca pe-un proces complex indispensabil pentru existență.

De cînd te iubesc pe tine, Robert, și de cînd mi-am aflat fericirea în ochii și zîmbetul tău, cred cu desăvîrșire că dragostea mai există și înafara cărților și filmelor. De asemeni, iubitul meu, de cînd te iubesc, simt fericirea de zece ori mai puternică, de parcă tu ai fi multiplicatorul meu de simțuri și emoții. Îți ador privirile și dezmierdările, atingerile și îmbrățisările, săruturile și instincturile, mirosul și ticurile, amiezile și răsfățurile, dorurile și nopțile, gustul și stările, cuvintele și tăcerile. Tot ce ești tu mi-e aer și apă, mi-e lumină și credință.Te iubesc pentru totdeauna, iar tu știi foarte bine că asta înseamnă dincolo de existența lumii, dincolo de eclipsele de soare, dincolo de vid.